Asumarea responsabilitatii

"Am gresit si recunosc! Din pacate timpul inapoi nu-l mai pot da. Tot ce pot sa fac este sa merg inainte!"
Acesta ar fi un paragraf pe care ar trebui sa-l rostim fiecare dintre noi atunci cand gresim.  Din pacate putini isi asuma responsabilitatea in ziua de astazi si tot la fel de putini sunt cei care accepta ca este omeneasca greseala. De multe ori se intamplat ca atunci cand cineva face o greseala, voluntara sau involuntara, sa il acuzam, sa-l judecam. Cu totii facem lucrurile acestea..cu totii gresim, cu totii judecam, cu totii acuzam....insa putini recunoastem.
In ultimul timp, se petrec in jurul nostru fel de fel de lucruri "minore" pe care nu le bagam in seama, dar care sunt vitale pentru schimbarea noastra. Tot mai multi copii sufera din cauza parintilor, tot mai multi copii sunt abandonati in orfelinate, tot mai multe familii se destrama si lista poate continua. La o prima vedere nimic anormal, adica suntem obisnuiti sa auzim astfel de lucruri. Principala vina, din punctul meu de vedere, o are mediatizarea care se face la noi. De exemplu, Moni a divortat de Iri, Pepe s-a despartit de Zavoranca nu mai stiu care s-a recasatorit cu nu mai stiu cine. Toate aceste cancanuri nu fac decat sa incurajeze ce spuneam mai sus. Tot mai multi gandesc asa, "daca si aia care au de toate se despart, eu de ce nu m-as desparti?" Este un trend in ziua de azi sa te casatoresti si sa divortezi dupa o saptamana, o luna, un an. De ce se intampla lucrurile acestea? Simplu: el are masina, firma - ea e frumoasa; el nu are situatie - ea este full de bani (asta e ultima moda); s-a intamplat sa ajunga impreuna si s-au obisnuit asa. Toate acestea se intampla in societatea noastra dintr-un motiv simplu...nu mai cunoastem si nu mai intelegem cuvantul "familie". Casatoria este considerata un fleac...o hartie care ne leaga, dar  pe care o putem "rupe" usor.
In schimb nu am vazut pe nimeni sa incerce sa-i ajute oamenii astia. Sa incerce sa-i convinga ca doar impreuna pot trece peste toate problemele. "Ok, v-ati certat, bun, hai sa vedem cine a gresit?" Asta nu se intampla niciodata...toata lumea are impresia ca celalalt  a gresit, ca el este corect si bun. Daca s-ar putea parcurge o astfel de discutie, calma, fara tipete si urlete, fara reprosuri...parerea mea este ca  altfel ar fi deznodamantul.
Nu am vazut pe nimeni care sa dea exemple de familii incercate de probleme care traiesc impreuna "pana cand moartea ii va desparti". Nu am vazut un reportaj despre astfel de familii sau despre cei care-si cresc cum pot copii, dar nu-i abandoneaza si nu-i trimit la cersit. Stau si ma intreb, oare cu ani in urma nu existau probleme? Oare acei oameni nu au avut momente in care nu se intelegeau? Sunt convins ca orice familie a trecut prin asa ceva...insa familiile dinainte se iubeau. Cei care inca mai gandesc in modul acesta "invechit", cum spun unii, cu tarie cred ca nu s-au nascut in secolul potrivit.
Asadar, ganditi-va de 10 ori inainte de a face un lucru si ganditi-va la ce va urma apoi. Daca insa ati gresit, nu-i nimic, capul sus, nu sunteti nici primul si nici ultimul. Daca vedeti pe cineva ca a gresit, nu judecati nici voi si nu aratati cu degetul, pentru ca vi se poate intampla!
Numai bine,
Edi

"Luminita"

"Este "bezna" totala. Nu vad nimic in jur...nu ma vad nici pe mine...nu se aude decat respiratia mea. Am obosit sa tot caut o raza de lumina. Nimic nu imi merge bine. Totul este negru in viata mea."
In ultima perioada am auzit foarte multa lume spunand intr-o mai mica sau mai mare masura acest text. Daca stau bine sa ma gandesc si eu am spus la un moment dat acest lucru...cred ca toata lumea a trecut printr-o astfel de perioada.
De cele mai multe ori sta in puterea noastra sa gasim forta de a trece de "bezna existentiala". Trebuie sa ne analizam bine. Avem nevoie de o schimbare, ok...toata lumea are, dar este mai bine daca schimbam in directia asta sau este mai rau? De obicei ne pripim cand trebuie sa luam o astfel de decizie (este in firea noastra) si avem tendinta ca primul beculet care ni se aprinde sa-l luam ca fiind cel mai bun. Lucrul acesta il facem in incercarea de a scapa mai repede din "intuneric".
Dar exista si momente in care in loc sa iesim din bezna mai mult de afundam... si atunci este nevoie de altceva. Sau mai bine zis de altcineva care sa ne arate drumul, sa ni-l lumineze.
Multi suntem tentati sa cautam si in stanga si in dreapta. Si daca nu gasim nimic incepem sa deznadajduim. Insa nu stiu cum se intampla, ca atunci cand dezamagirea este mai mare si cand suntem tot mai convinsi ca asa va fi tot timpul...in clipa aceea apare ceva, o licarire, o scanteie.
Trebuie sa fim precauti si in aceste momente, pentru ca uneori din dorinta de a avea si mai multa lumina putem sa stingem scanteia sau si mai rau, sa se stinga singura pana sa ajungem la ea. Daca se intampla asta supararea este si mai mare si ne scufundam si mai rau in intuneric. Trebuie sa ne gandim mereu de doua ori inainte de a face o mutare.
Eu sper din suflet ca acum, cu ocazia Sarbatorilor de Iarna sa ne gasim cu totii "Luminita" care sa ne lumineze, care sa ne arate cat de frumoasa este viata...si care sa fie alaturi de noi.

Sarbatori fericite tuturor!
Edi