Visele

Asa cum spunea o clasica in viata, visele ca orice altceva, sunt de toate marimile si formele si bineinteles de toate culorile...Visatori sunt multi...eu sunt unul dintre ei...
Visul, dupa parerea mea este tot ce ne-a mai ramas. Daca nu am visa, pur si simplu ne-am prabusi sau scufunda. In momentul in care ne indeplinim un vis, simtim ca ne-am implinit...ca am inflorit. Titanicul s-a scufundat pentru ca visul tuturor de pe vas a fost sa mearga cu el in larg....acum daca s-a intamplat ca un "membru" sa-si doreasca sa mearga cu cea mai mare viteza...soarta...s-au scufundat toti...dar totusi si-au implinit visul. Radem, glumim, dar vorbesc serios, din punctul meu de vedere, visul este singurul care ne mai da oxigenul necesar sa respiram.
Nu stiu voi cum sunteti, dar eu, in ultimul timp sunt intr-o visare continua...La inceput m-am gandit ca nu e bine, ca trebuie sa ma trezesc, sa revin cu picioarele pe pamant...Si am revenit....bleahhhhh....nu-mi place, mai bine in filmul meu. Si cand voi considera eu ca mi-am montat filmul cum trebuie, atunci poate voi cobori un pic pe aici sa vad ce mai este si sa incerc sa schimb cat de putin decorul.
Dar filmul meu este abia la inceput, asa ca mai dureaza pana cobor sa mai ating pamantul...

Pana una alta, numai bine va doresc si nu uitati,
Visati mult, ca atat ne-a mai ramas!

Edi

Colacul de salvare...

Obstacolele in viata apar fara programare. Imi este destul de greu sa ma obisnuiesc cu ivirea lor subita din neant. De fiecare data spun ca nu ma mai surprinde nimic...dar nu prea este asa.
Cel mai greu mi se pare atunci cand te obisnuiesti cu o serie de intamplari bune si dintr-o data...pac...a si aparut ceva neasteptat. De cele mai multe ori acel "ceva" are o tenta gri spre negru. E greu sa treci singur peste "cevaurile" astea. Oricat de banal si inofensiv ar parea acel obstacol, cand ajungi in maduva lui ai impresia ca nu mai reusesti sa iesi din el. Si incepi sa strigi...Uneori se iveste cineva si-ti arunca un colac de salvare, alteori nu...si atunci este cel mai greu, pentru ca niciodata nu poti singur sa faci ceva. Doar pentru asta a creat-o Dumnezeu pe Eva, ca Adam sa nu mai fie singur.
Eu am avut privilegiul si onoare de a primi un astfel de colac de salvare... si am un feeling ca acest colac va fi mereu atarnat de gatul meu. Nu voi divulga numele celui sau celor care mi l-au aruncat, dar pot spune doar atat...colacul nu se va desumfla niciodata pentru ca vine de la mai multe persoane, pe care parca le-as cunoaste din mai multe vieti anterioare. Le mai multumesc inca o data pentru asta.

Cu toate ca nu am adus niciun strop de valoare adaugata prin aceasta postare, sper ca nu v-am plictisit cu "sentimentalismul" meu...



P.S. Urmatoarea postare: Visele

Toate cele bune,
Edi

Nevoia de a fi noi

M-am gandit ca astazi sa vorbesc putin despre noi. E bine sa fim asa cum suntem sau trebuie sa ne ascundem adevarata noastra fata?
Voi incepe sa va povestesc ce am patit eu la cursurile de actorie pe care le-am urmat la Scoala Populara de Arte si Meserii din Pitesti. Cand m-am dus acolo, m-am gandit ca un actor trebuie sa se prefaca pentru a da culoare personajului sau. Dupa 2-3 sedinte de pregatire cu d-l Adrian Duta, am observat ca tot timpul imi spune ca nu e bine. Si am inceput sa ma gandesc...de ce oare nu e bine, pt ca joc excelent rolul (asa credeam eu). Si l-am intrebat unde anume gresesc. Raspunsul a fost simplu: "Tu nu joci teatru, te prefaci!" Tot atunci mi-a spus ca cei mai buni actori sunt copii. Acestia nu tind niciodata sa fie altceva decat sunt si in acelasi timp nici nu le este rusine de ceea ce sunt. Am inceput sa reflectez la cele spuse si....surpriza...a avut dreptate. Adica, din acel moment am inceput sa fiu EU. Orice rol imi dadea, ma gandeam inainte, cum as face eu daca as fi in locul personajului? Si a dat randament acest sfat pe care l-am primit. Fiecare om este unicat, fiecare are farmecul sau.
Nu am realizat insa atunci ca sfatul primit era si o povata de viata, nu doar pe scena. Mai tarziu insa am vazut ca este mult mai bine sa fii TU, sa fii exact ceea ce esti si nu ce ai vrea sa fii, pentru ca fiind natural, usor, usor vei ajunge sa fii si ceea ce vrei sa fii. Poate m-am repetat cam mult si v-am aiurit, dar esential este urmatorul lucru: si in viata, ca si in teatru este apreciat cel care arata exact cum este si nu poarta nicio masca. Mi se pare potrivit aici versul din melodia "Cine ma vrea ma place asa, nu ma voi schimba!" (nu ma voi schimba in rau:D)
Nevoia de a fi noi este inerenta pentru a reusi in viata, parerea mea!
Toate bune,
Edi

Fluturasi educati

Cum spuneam si la descrierea despre mine, as vrea ca prin ceea ce scriu sa aduc un strop de valoare adaugata...asadar, subiectul din aceasta seara as vrea sa fie....despre emotii.
Cine nu a avut vreodata emotii?! Avem emotii cand suntem ascultati la scoala, avem emotii cand sustinem un examen, mai avem emotii cand avem o intalnire, cand trebuie sa vorbim in fata unor oameni....pot spune ca analizand mai in detaliu, avem emotii zilnic. Am fost invatati sa suprimam emotiile si unii ar spune ca asa e indicat. Am citit de curand un articol in care o d-na psiholog, pe numele ei Patricia Cihodaru spunea ca este foarte daunator sa reprimam emotiile, deoarece acestea sunt cel mai important ghid al nostru in viata. Ideea mi s-a parut geniala si am inceput sa caut mai multe informatii legate de emotie si ce tehnici sunt pentru gestionarea acestora.
Am gasit o sumedenie de explicatii, pareri si tehnici de stapanire a acestei reactii, pentru ca in definitiv, asta este o reactie mentala, constienta care influenteaza comportamentul si produce schimbari fiziologice. Modul in care simtim noi emotiile este strict personal. Unii avem un nod in gat, altii transpiram, altii au fluturasi in stomac. La partea cu fluturasii, mi-a placut la nebunie ideea lui Bogdan Grigore, trainer IREX, actor, fotograf, etc (om priceput la toate), care spunea intr-o conferinta legata de acest subiect, ca si-a educat fluturasii din stomac sa zboare in stoluri si intr-o anumita directie.
Problema legata de acest subiect, care m-a framantat cam 2 nopti si 2 zile(nu-mi plac manelele) a fost sursa emotiilor, de unde anume apar, ce le determina pe ele sa apara in viata noastra, in momentele noastre importante. Am aflat ca vinovatul principal al emotiilor este nimeni altul decat gandul. Gandul, bata-l vina, apare asa din neant in mintea noastra si ne pune obstacole in fata, obstacole care ne fac sa uitam scopul pentru care ne aflam in aceea situatie. Pentru ca orice facem, trebuie sa aibe un scop, cum ne spunea noua Nicu (stiu unii despre ce vorbesc).
Dupa ce am aflat sursa emotiei, mai ramanea sa cercetez si cum anume depasim aceste emotii.... si a tot cautat, si am cautat si surprinzator, am aflat...este o chestie la care nici in 10000 de ani nu m-as fi gandit. Pentru a trece de obstacolele puse de gand, trebuie sa fim ATENTI. Asadar, atentia este cea mai buna metoda de a ne gestiona emotiile. Am gasit si niste exercitii pentru asta, dar nu cred ca are rost sa vi le mai scriu aici ca ar insemna sa scriu o noapte intreaga la postul acesta.
Dintre toate emotiile, cea mai frumoasa (cum zicea Alina, totul este frumos, maimutele sunt frumoase, umerasele sunt frumoase, etc) mi se pare cea cu fluturasii. In mod normal aceasta emotie apare cand cunosti o persoana de sex opus si, mi se pare cea mai tulburatoare si cea mai pura emotie, cred ca este la fel de pura ca un trandafir (rosu daca se poate, chiar daca albul semnifica puritatea). Chiar mi s-a intamplat de curand (dupa mii de ani:D) sa simt cum imi alearga creaturile acelea prin stomac in momentul in care am cunoscut o fata. O fata draguta, desteapta (din cate am bagat eu de seama si din cate mi-au povestit unii si altii). Aceasta fata, pe langa faptul ca mi-a provocat emotii, m-a si ajutat (sper sa se repete aceste emotii provocate de ea). Am reusit sa imi educ si eu ca si Bogdan fluturasii sa zboare, dar nu in stoluri, ci in carduri:D Nu stiu cat de multe ati inteles voi din aceste randuri, dar va pot spune doar atat, daca reusiti sa va controlati respiratia, atunci sigur va veti stapani si emotiile.
Inchei aceasta postare spunandu-va atat: tot ce faceti, faceti-l cu un scop si tot timpul analizati daca are valoare adaugata.
Toate bune,
Edi

frumusete+timp=?

Ce este timpul? Inca nu stiu daca pot sa dau o definitie clara, dar as putea schita cateva aspecte. Pe de o parte timpul este un lenes. Asta in comparatie cu lumina, cu gandul, cu clipitul, etc.Dar fata de acestea, timpul ofera doua lucruri: frumusete si regret.


Aceste doua laturi ale timpului cred ca toata lumea le cunoaste. Frumusetea timpului...cine nu a petrecut vreodata clipe minunate cu prietenii, cu iubitul/iubita, cu parintii, etc. Sunt clipe minunate si de neuitat si sunt oferite de TIMP.

Regretul...vine dupa clipele frumoase oferite de timp. Niciodata nu m-am gandit in felul asta, ca regretul e dependent de frumusete si amandoua alcatuiesc timpul. Ciudat este faptul ca toate aceste ganduri le am din cauza unor persoane "noi" in viata mea. Ei sunt "biblionetii", niste oameni buni, cu inimi mari, care sincer, pe mine unu m-au impresionat si sunt sigur ca vor ramane tot timpul in amintirea mea. Din "cauza" lor am ajuns la aceasta idee (nu stiu cat este de corecta) ca "frumusete+regret=timp".

Am petrecut cu ei 2 saptamani de poveste, parca am fi fost in alta lume...si asta cu toate ca faceam cursuri 8 ore pe zi si ieseam cu capetele cat China. Dar am fost invatat sa vad valoarea adaugata...si chiar am inceput sa o vad. (Plus ca ascultand pe fiecare si luand in calcul si sfaturile lui Nicu, am inceput sa vad cu alti ochi viata in general. Lucruri care mi se pareau fara rost, le-am vazut scopul.)

In concluzie, vreau sa zic doar atat, timpul este trecator, cu bune si rele, tot ce ramane dupa trecerea lui sunt amintirile si pozele. Amintirile raman in mintea si inima noastra, iar pozele in albume si in foldere:D

P.S. Poza aceasta va ramane si in album si in amintirea mea...