Drumul... spre respectul de sine

Asa cum v-am promis, astazi o sa vorbesc despre increderea in sine. Este un subiect destul de delicat, de aceea eu voi dezvolta din punctul meu de vedere. Sunt momente in care suntem nemultumiti ca nu avem bani, ca nu ne intelegem cu X, dar nici cu Y, pana nici cu noi nu ne mai intelegem. In ultimul timp, am observat ca multa lume trece prin astfel de stari. Pe de-o parte este firesc, date fiind greutatile, pe de alta parte nu este bine pentru nimeni. Nici pentru noi, nici pentru cei din jurul nostru.Cineva ar putea sa zica: Bun, dar ce as putea sa fac, ca orice am incercat tot nu am putut sa ma detasez de trairea aceasta!
Sunt de acord cu el, este greu, dar nu imposibil de demontat o astfel de stare. Trebuie sa luam in calcul de la bun inceput ce a spus Victor Duta, un scriitor roman nu foarte cunoscut, dar care are cateva citate extraordinare. Unul dintre ele, extrem de important, din punctul meu de vedere, ar fi acesta: "Increderea in sine se cucereste greu si se pierde repede". Dupa ce cugetam la acest citat, urmatorul pas ar fi sa realizam ca cel mai mare dusman pentru pierderea respectului de sine, suntem NOI. De aceea trebuie sa incercam, sa ne repetam ca orice facem este bine, si pentru inceput sa ne consideram perfecti(dar sa nu dam in cealalta extrema).
Sa nu uitam insa ca pentru asta este nevoie de mult exercitiu. Nu avem cum sa ne schimbam in 30 minute. E ca mersul la sala. Nu e suficient sa mergi o data, de doua ori ca sa devenim niste musculosi. Trebuie sa facem exercitii un timp mai indelungat, sa fim constiinciosi. Sa nu uitam ca "exercitiul e mama invatarii".
Sunt cazuri cand ne pierdem respectul de sine si din cauza altora. De aceea, la inceput trebuie sa-i ignoram pe cei din jurul nostru. Sa nu luam nimic in seama din ce spun ei, fie ca ne lauda, fie ca ne critica. Abia dupa ce prindem putin curaj si incredere putem sa folosim remarcile lor, dar in scop constructiv.
Pentru a ne pava drumul spre respectul de sine si pentru a avea incredere in noi, trebuie sa lucram mult la dezvoltarea noastra. Dar trebuie sa facem acest sacrificiu daca vrem sa ne fie noua bine.Sa nu uitam de criticul din noi, care tot timpul ne spune ca nu este bine sa facem nici aia, nici cealalta. Si pe el trebuie sa ni-l educam. Pentru asta trebuie sa-l lasam sa zica ce vrea si noi doar sa zambim. Dupa un timp, criticul interior va incepe sa taca. Si chiar daca nu o va face intotdeauna, tu vei sti ca poti sa il ignori. Pentru aceasta e nevoie de impartialitate.

Toate cele bune,
Edi

Oare invatam din experientele negative?

Stateam si ma intrebam saptamana trecuta daca invatam din experientele negative. Toata lumea spune ca o greseala este buna ca te ajuta sa te indrepti, dar este oare asa?
La inceput cochetam cu experientele care le consideram interesante. Avem incredere in noi, consideram ca putem sa ducem la bun sfarsit aceasta fapta. Insa de cele mai multe ori, atunci cand suntem siguri de ceva, cand avem impresia ca plutim cu barca pe o mare linistita si totul este superb, se isca un vant puternic care ne rastoarna. Acel vant este am putea spune ghinionul, dar eu nu prea cred. De ce nu cred acest lucru? Dintr-un motiv simplu. Asa cum spuneam si in postul despre emotie, gandul este cel care ne provoaca ghinionul, care declanseaza barierele. Daca ar fi sa plecam pe mare si sa ne spunem tot timpul in gand ca vremea este frumoasa si nu se va isca nicio furtuna, atunci sigur vom avea o calatorie placuta. Daca insa avem un firicel de indoiala sau pur si simplu de gandim, ce ar fi daca s-ar intampla asta...in acel moment riscurile sa se intample sunt mult mai mari.
Eu incerc sa-mi fac o analiza a tot ceea ce mi s-a intamplat mie in momentele mai putin placute ale vietii. Si am realizat ca tot timpul am pus raul in fata si m-am gandit "ce s-ar intampla daca....".
Ultima oara cand am facut aceasta imprudenta a fost saptamana trecuta. La cursul pe care-l tineam eram sigur ca nu se va intampla nimic neprevazut si care sa ma puna intr-o situatie mai putin confortabila. Asta la inceput, pentru ca ulterior, in momentul in care am inceput sa vorbesc, in mintea mea nu mai era nimic altceva decat "daca nu se intampla ceea ce am zis?"La inceput mi-a mers bine, a decurs totul conform indicatiilor mele. A venit si partea de final si teama se cuibarise bine in mintea mea, frica de a gresi imi zburda prin minte...si uite asa ...chiar la final..."am comis-o". Atunci m-am gandit la proverbul "Un sut in fund un pas inainte". Dar nu a fost chiar asa...am constientizat problema, dar nu am facut nimic pentru asta. In ziua urmatoare mi s-a intamplat aproape acelasi lucru, doar ca nu era vorba sa nu gresesc ceva, ci sa ma incadrez in timp si sa apuc sa prezint totul. De incadrat in timp, logic ca nu m-am incadrat,iar de prezentat, am prezentat, dar a fost o greseala, pentru ca toata lumea era obosita si nu au mai inteles nimic.
Asadar, revenind la ce spuneam la inceput, invatam din experientele negative? Eu unu se pare ca nu invat. Si ce ar fi de facut? Care sunt motivele pentru care nu invat din greseli? Simplu...increderea in sine...
Am inceput in week-end sa ma documentez despre acest subiect care ajuta foarte mult la dezvoltarea personala. Mi-am adus aminte de cateva lucruri elementare si pe care din pacate le-am uitat. O sa vorbesc despre asta in zilele urmatoare.

Pana atunci insa, numai bine va doresc!

Edi

Impresii...

Aproape s-a terminat saptamana. Iar a trecut timpul asta ca nebunul. A fost o saptamana frumoasa, un inceput nou de experienta. Astazi a fost apogeul...o zi intreaga de tinut curs. Wow!!! Minunat, superb. As vrea sa mai incerc aceasta experienta.
M-am simtit extrem de  bine in fata, chiar daca la inceput am fost un pic mai emotionat, dar am reusit, usor usor pe parcursul zilei sa imi educ fluturasii si sa-i indrum in directia dorita.
Cred ca mi-am gasit in sfarsit vocatia.:d.
Sunt foarte incantat de prestatia mea de astazi. Astept sa tin si maine, iar apoi voi descrie mai amanuntit. Pana atunci va doresc mult succes in tot ce faceti!

Toate cele bune,
Edi

Timpul zboara si cu el zburam si noi

O noua zi, un nou sfarsit de saptamana...Doamne cand a trecut timpul? Incotro a zburat? N-as putea sa ma dau jos de pe aripa lui si sa raman vesnic asa cum sunt acum?
Citeam zilele trecute un articol SF, in care o doamna parapsiholog ne avertiza ca pe 4 aprilie va incepe sfarsitul lumii. Povesti...Dar ce mi-a atras atentia a fost faptul ca din 1962, timpul a inceput sa se comprime. Fenomenul a fost sesizat abia in 1977, atunci cand a fost introdus fusul orar de vara. Tot dansa spunea ca in vremurile actuale, ziua nu mai are 24 h asa cum am invatat la scoala, ci doar 16h si 19 minute. Mi s-a parut destul de interesanta afirmatia facuta.
Noi tot timpul ne vaitam ca s-a micsorat ziua, ca timpul trece ca nebunul, ca nu mai avem timp sa facem nimic, ca azi e luni, azi e vineri si tot asa. Cred ca prin spusele doamnei parapsiholog se explica totul. Ca aceasta impresie a noastra nu este falsa.
Cu cat inaintam in ani, din pacate se devalorizeaza totul...sa o luam cu banii. Parca si inainte o duceam greu, dar in zilele noastre este si mai greu. S-a devalorizat si omul. Sunt tot mai putini acei batrani de vanzare. Poate este de vina si aceasta "evolutie". Poate o percep altfel. Poate ar trebui sa analizam tot ce facem mai bine. Dar nu vreau sa dezbat prea mult pe aceste subiecte.
Timpul zboara, si poate nu realizam, dar si noi zburam cu el...si tind sa cred ca directia este la voia intamplari.
Pentru a intelege mai bine ce vreau sa spun, o sa va zic un banc concludent pentru aceasta situatie:
Se intalnesc doi tipi in desert.
Primul intreaba: Incotro mergi?
Al doilea raspunde: Aiurea!
Primul ii zice: Hai pe aici ca e mai aproape!

Cam asa e si in ziua de azi, vrem sa simplificam totul, chiar daca nu stim unde anume vrem sa ajungem. Nu mai avem un scop clar definit si din acest modif apar obstacolele.

Cam atat am avut de zis pentru azi. Va anunt ca de luni voi face un blog dedicat Biblionetilor din Arges.

Toate cele bune,
Edi

Prostul nu e prost destul, daca nu e si fudul...

Era o vorba din popor, "prostul nu e prost destul, daca nu e si fudul"...Doamne cat se potriveste zicala asta societatii noastre. La tot pasul dai de prostie, si te manjesti atat de rau, ca nici cu apa si sapun nu mai scapi...iti trebuie perie de sarma, sa dai 2-3 straturi de piele jos. Pacat ca avem atatea vorbe intelepte si nu luam seama la niciuna.
Ma minunez in fiecare zi de cata nesimtire poate sa zaca in unele persoane, care se mai dau si mari intelectuali si oameni instariti. Am vazut zilele acestea mai multe astfel de cazuri. Fiecare incearca sa se bage in seama, sa obtina favoruri...mai rau ca pe vremea lui Ceasca. Oare se va mai schimba vreodata societatea asta? Ma indoiesc...
Ma condamna cineva ca nu sunt patriot, pt ca am zis ca mi-e rusine ca sunt roman. Si m-am tot gandit daca este gresit sentimentul meu. Dar nu este, chiar deloc...de ce sa fiu mandru? De un popor care nu are in vocabular decat pile, spaga si influenta? De o societate care nu-mi ofera nimic? Mi-e rusine...si sila in acelasi timp de aceasta nulitate de popor. Nu am stiut decat sa umblam de la unul la altul.
Valorile tot timpul le-am negat. Toata spuma romaneasca a plecat in strainatate si le-au fost ridicate statui, iar la noi in tara, unde s-au nascut si au crescut, abia sunt in stare sa puna o placa memoriala. Pentru ce sa fii patriot? Pentru cine? De ce sa fiu bagat in aceasi oala cu imensitatea aceasta de scursuri umane?
Condamnati-ma daca gresesc...sau ajutati-ma voi sa vad lucrurile altfel...daca nu vi se pare corecta parerea mea.

Toate cele bune,
Edi

Vulgaritatea in general....

Am si eu o intrebare, pe langa celelalte 1000 si una de intrebari: cum si de ce pot fi unii "oameni" atat de nesimtiti? Stau si ma minunez cam in fiecare zi de cat de grosolan(sa ma exprim diplomat) pot sa vorbeasca unele persoane pe strada. Inteleg sa injuri in casa, cand te uiti la televizor si vezi un alde Basescu sau nu mai stiu cum il cheama pe papagalul ala de la PD-L care tot vine in emisiuni la Realitatea TV. Inteleg sa injuri cand te certi cu cineva si mai ai putin si va spargeti capetele.
Inteleg asa in general, ca sunt baiat intelegator...dar chiar sa te apuci in plina strada, in plin centru, pe unde misuna copii si batranii, pe unde sunt doamne si domni respectabili, sa injuri ca la usa cortului...nu am inteles-o niciodata. La fel cum nu inteleg cum in unele institutii se permite ca unii angajati sa urle, sa-si bage (ca au sau nu, nu mai conteaza) si mai stiu eu ce-i mai apuca pe ei, de fata cu clientii, vizitatorii, utilizatorii sau ce mai sunt pe acolo.
Vad zilnic fel de fel de "animale sociale" de genul acesta, care fac circ pe strada, in parc, in institutii, peste tot... dar nu vad pe cineva sa le atraga atentia. Vezi pustani de liceu, carora abia le-a dat pufu sub nas si isi baga si isi scot de zici ca ei au inventat-o. Vulgaritate...la tot pasul numai vulgaritate...oare doar asta ne-a mai ramas?
Mi-e sila de societatea asta infecta in care traim ... si in acelasi timp mi-e mila de cei care vor veni dupa noi...Ma intreb oare vor fi crescuti in aceasi mocirla? As vrea sa schimb ceva, dar din pacate ... singur nu am nicio putere.
Poate Romania, poporul acesta care acum multe mii de ani, era cel mai drept si mai viteaz dintre traci, dupa cum spunea Herodot, intr-o buna zi isi va aduce aminte ce este moralitatea...si poate va mai licari in strafundul firii sale.

Toate cele bune pana data viitoare,
Edi

Frumoasa tara, pacat ca e locuita!

Astazi o sa vorbesc un pic despre un aspect mai putin placut din viata...dezamagirile. Voi incepe in forta si voi spune ca nu mai suport societatea asta plina de carii si microbi care ne eclipseaza pe noi, cei care dorim sa facem ceva.
Paradoxul este urmatorul. Daca nu faci nimic, toata lumea se uita la tine ca la felul 14 (fel care contine pilaf de orez nefiert si tiramisu, asta pentru cei care stiu despre ce este vorba), cand vrei sa faci ceva, iar nu e bine si incep sa-ti puna bete in roata. Este destul de greu pentru cei tineri care abia incep sa prinda un mic elan si li se taie, de la radacina chiar, aripile.
Sunt marcat de ce a patit o prietena in ultimele zile din cauza sistemului acesta infect. Dupa ani intregi in care a fost devotata serviciului si s-a implicat in activitatile sale de drept, si nu numai, dupa ce in urma unui interviu, din 7 sau 8 persoane a fost singura selectata, dupa ce si-a julit coatele pe mesele de curs...acum cu o nesimtire si o nonsalanta inimaginabila este data deoparte. Ca de obicei sunt pastrate non-valorile si cei pe care-i doare-n bascheti de tot. Si acesta nu este singurul caz pe care-l cunosc, sunt o groaza...dar degeaba...nimeni nu face nimic, nimeni nu ia nicio masura.
Pacat,mare pacat, pentru ca incet, incet Romania va fi o tara plina de nulitati de oameni. Ne mai miram de ce toata lumea vrea sa plece in afara, chiar daca nu sunt cainii cu covrigi in coada, dar e mai bine acolo. Sunt cu cel putin 100 de ani in urma Occidentului.
Unde este oare unitatea aceea din 1989? Cat mai avem de gand sa mai fim calcati in picioare? Nu stiu...ceea ce stiu e atat:
Frumoasa tara, pacat ca e locuit!

Toate cele bune,
Edi