De ce spun asta? Pai este simplu. Am facut la Bucuresti cand am fost la ToT un prim experiment. Nu stiu cat au inteles colegii mei despre asta dar eu abia atunci m-am desteptat si am realizat cat de usor se poate trece de la o stare emotionala la alta.Dar sa o luam cu inceputul.
Noi suntem obisnuiti sa asociem problemele cu suferinta. Orice ni se intampla suferim in noi. Motivul pentru care suferim nu este problema care apare, ci din cauza ca ne este frica de ceea ce urmeaza. Sa va dau cateva exemple. Cand iubitul/a ne paraseste suntem terminati. Suferim, nu mai iesim din casa, ascultam muzica nepotrivita (care ne provoaca si mai multa suferinta) etc. Cu totii stim ca orice are un sfarsit. Nimic nu este etern. Pana sa ne despartim se simte o oarecare raceala, vezi ca nu mai exista nicio atractie si te astepti ca inevitabilul sa se intample. Dar totusi noi suferim...de ce? Pentru ca apare gandul care ne face sa ne intrebam ce va fi dupa. Multora ni se pare un capat de lume cand nu mai suntem cu persoana pe care am iubit-o sau o mai iubim. Dar nu ne gandim niciodata ca poate sa apara altcineva mai bun. Daca am fost parasiti de cineva inseamna ca acel cineva nu este suficient de bun pentru noi. Asta este modul in care trebuie sa gandim. Recunosc ca nici eu nu gandeam asa, cu toate ca au fost 2-3 cazuri cand mi s-a spus: "meriti ceva mai bun". Un alt exemplu pe care vi-l ofer si tot din intamplari reale este atunci cand esti dat afara de la serviciu. Suferinta nu apare atunci, pe moment, ci doar cand ne gandim ca o sa fie greu sa-ti mai gasesti altceva. Sau suferinta apare cand te trezesti cu acel carnet de somer si abia atunci constientizezi gravitatea faptei. Dar pentru toate acestea as vrea sa va intreb ceva: putem schimba ceva prin faptul ca stam si suferim? Mai vine persoana iubita inapoi sau ne recapatam serviciul pentru ca suferim? Va zic eu sigur ca in 99,9% din cazuri nu se intampla lucrul asta. Pe noi nu ne doare evenimentul in sine ci ceea ce gandim noi dupa...si sigur nu gandim vertical pentru ca este destul de greu sa fim obiectivi.
Bun si atunci ce ar trebui sa facem? Sa invatam sa trecem rapid de la o stare la alta. Si asta cu putin exercitiu poate fi foarte usor. Totul se face cu ajutorul memoriei. Amintiti-va un album cu poze. Cand ne uitam la el ne vin in minte amintiri si retraim starile de atunci. Exact asa trebuie sa procedam si noi in acest exercitiu. Ganditi-va ce starea ati vrea sa aveti si prin ce stari puteti ajunge acolo. Pentru inceput trebuie sa fiti constienti de starea pe care o aveti acum (furie, agitatie, dezamagire). Amintiti-va cand ati mai avut starea aceasta si care a fost cauza. Dupa ce va reamintiti, ganditi-va la starea intermediara (calmitate, linistire). La fel trebuie sa va aduceti aminte un moment cand ati trait aceasta stare. Iar in final trebuie sa ajungeti la stare pe care o doreati prin aceasi metoda.
Sper ca am fost destul de explicit si ati inteles unde vreau sa ajungeti si ce trebuie sa faceti. Trebuie sa invatam sa scapam obisnuinta de a suferi in noi care este atat de bine cimentata si trebuie sa ne dezvoltam flexibilitatea emotionala. Cam atat am avut de spus.
Numai bine,
Edi
Bine punctat! Vorbim de perioade de tranzitii la nivel emotional. Tu ai expus deja metode prin care putem sa le surmontam. Dar solutia nu este aceea de a anula simtirile noastre, atunci cand nu corespund asteptarilor. Este imposibil sa nu simti regrete, sa te lamentezi, sa suferi. Si asta pentru ca nu suntem mecanisme, ca sa ne putem programa fiecare miscare. Dar oare ar fi mai bine asa? Oare ar fi mai bine sa fim scutiti de suferinta? Oricine mi-ar raspunde cu un "da" hotarat acum. Iar eu...l-as contrazice. Am mai pretui noi momente frumoase, am mai cataloga noi clipele ca fiind de neuitat, daca toata viata ar fi un balon de fericire? Ei bine, nu. Pentru ca nu poti distinge intre ceva si altceva identic lui. Sa nu uitam ca suferinta, esecul, regretul sunt cele care pun baza maturizarii noastre. Deseori credem ca cei din jurul nostru ne pricinuiesc aceste stari, desi suntem chiar noi aceia care le dezvolta. De cele mai multe ori, la baza oricarei incomoditati sufletesti sta un spirit perfectionist, uneori inadaptabil la schimbarile din jur. Daca noi avem anumite asteptari, asta nu inseamna neaparat ca toti ceilalti trebuie sa se muleze dupa exigentele noastre. Si asta nu-i face mai buni sau mai rai, ci doar nepotriviti pentru noi. Cei potriviti se vor mula perfect pe structura noastra sufleteasca. Suntem doar niste pasageri ai vietii...trecem prin clipe de extaz, dar si suferinta. Pana va veni momentul in care vom gasi un partener de calatorie potrivit, vom trece printr-o complexitate de stari, vom rani si vom fi raniti..acesta e cursul vietii. S-o luam ca atare in toate dimensiunile ei. Una dintre dimensiuni va comprima fericirea si implinirile pe toate planurile. Totul se intampla cu un motiv pe lumea asta, totul...
RăspundețiȘtergere