Colacul de salvare...

Obstacolele in viata apar fara programare. Imi este destul de greu sa ma obisnuiesc cu ivirea lor subita din neant. De fiecare data spun ca nu ma mai surprinde nimic...dar nu prea este asa.
Cel mai greu mi se pare atunci cand te obisnuiesti cu o serie de intamplari bune si dintr-o data...pac...a si aparut ceva neasteptat. De cele mai multe ori acel "ceva" are o tenta gri spre negru. E greu sa treci singur peste "cevaurile" astea. Oricat de banal si inofensiv ar parea acel obstacol, cand ajungi in maduva lui ai impresia ca nu mai reusesti sa iesi din el. Si incepi sa strigi...Uneori se iveste cineva si-ti arunca un colac de salvare, alteori nu...si atunci este cel mai greu, pentru ca niciodata nu poti singur sa faci ceva. Doar pentru asta a creat-o Dumnezeu pe Eva, ca Adam sa nu mai fie singur.
Eu am avut privilegiul si onoare de a primi un astfel de colac de salvare... si am un feeling ca acest colac va fi mereu atarnat de gatul meu. Nu voi divulga numele celui sau celor care mi l-au aruncat, dar pot spune doar atat...colacul nu se va desumfla niciodata pentru ca vine de la mai multe persoane, pe care parca le-as cunoaste din mai multe vieti anterioare. Le mai multumesc inca o data pentru asta.

Cu toate ca nu am adus niciun strop de valoare adaugata prin aceasta postare, sper ca nu v-am plictisit cu "sentimentalismul" meu...



P.S. Urmatoarea postare: Visele

Toate cele bune,
Edi